Campioana națională en-titre indoor și outdoor a României,
bucureșteanca Esthera Petre (20 de ani), se anunță drept o urmașă a
româncelor care au marcat proba de săritură în înălțime, ca Iolanda
Balaș sau Galina
Astafei. Fifi face parte dintr-o generație de excepție alături de
săritoarea Cristina Sandu și de sprintera Andreea Ogrăzeanu.
Într-un interviu neconvențional acordat site-ului www.sport.ro,
Esthera punctează atât amănunte semnificative ale carierei, cât și
detalii din viața particulară.
Cum te-ai decis să te apuci de atletism?
Aveam 8 ani când am intrat prima oară în sala de atletism, împreună
cu tatăl meu. El a fost cel care m-a îndrumat să fac acest sport,
iar săritura în înălțime o practic aproape de la bun început pentru
că de mică am fost înaltă și slabă, potrivită pentru proba
asta.
Daca nu te apucai de atletism ce ai fi
făcut?
Probabil modeling, cel puțin așa mi-aș fi dorit eu.
Ai avut avantaje vreodată pentru faptul că ești
sportivă?
Da, am si am avut avantaje, călătoresc destul de mult, cunosc
locuri și persoane noi, la concursuri iți faci o mulțime de
prieteni. Este frumoasă lumea sportului.
Ce probleme întâmpină un sportiv în România?
Diferite probleme precum problema spațiilor speciale pentru a se
putea antrena și problema banilor care sunt foarte puțini care nu
reflectă munca pe care o depunem.
Există
doping în sport
E costisitor să faci atletism în România?
Este destul de costisitor sa faci atletism pentru ca echipamentele
sunt destul de scumpe, incaltamintea specifica fiecarei probei este
destul de scumpa si ea, dar eu sunt in lotul national si primesc
tot echipamentul necesar de la federatie.
Care este cea mai importantă performanță?
La un concurs în Bulgaria unde am sărit 1.88m, iar ca și poziții
ocupate la concursuri internationale sunt: locul 5 la Campionatul
Mondial de juniori de la Ostrava și locul 6 la Campionatul Mondial
de la Bydgoszcz precum si multipla campioana balcanica și
recordmenă balcanică.
Ai superstiții?
Pot spune că am o superstiție: tot timpul să pășesc cu dreptul
înainte și nu îmi plac pisicile negre, aaa și pot spune că sunt
născută pe data de 13 și ziua 13 este norocosă pentru
mine.
Există dopping în sport?
Da,normal că exista, dar dacă există nu înseamnă că trebuie să și
apelăm la el.
N-ar poza în Playboy
Unde ai petrecut cea mai frumoasă vacanță?
La Sighișoara, cu familia mea, m-a fascinat teribil locul acela! Mă
simțeam minunat ca și cum nu aș fi in Romania,locurile și oamenii
sunt minunați. Este absolut superb
Ce mănâncă o sportivă de performanță ca să se mențină în
formă?
Trebuie să mănânce echilibrat și să aibă mese regulate, nu trebuie
să exagereze cu dulciurile, pâinea și alte lucruri care sunt bogate
în grasimi, trebuie să se axeze pe cât mai multe fructe și
legume.
Îti place fotbalul?
Nu pot spune că îmi displace…îmi place, dar nu sunt o fană
înrăită a fotbalului.
Care e mai simpatic? Mutu sau Bănel
Nicoliță?
Mutu este mai simpatic… imi plac foarte mult tatuajele lui.
Ai poza în reviste pentru bărbați, gen Playboy
?
Reviste pentru barbați…probabil că aș poza dar nu aș poza nud, ci
în lenjerie intimă.